În 1977, NASA a lansat sondele Voyager pentru a explora marginile Sistemului Solar și mediul interstelar dintre stele. Una câte una, ambele sonde au trecut printr-un „zid” fierbinte la marginea Sistemului Solar, unde temperaturile măsurate au fost de 30.000 până la 50.000 Kelvin.
Există mai multe moduri de a defini „marginea” Sistemului Solar: acolo unde se termină planetele, unde începe Norul Oort (limita influenței gravitaționale a Soarelui), sau, cel mai uzual, la capătul câmpului magnetic solar, acolo unde se întâlnește cu mediul interstelar. Această graniță este cunoscută drept heliopauză.
„Soarele emite un flux constant de particule încărcate, numit vânt solar, care călătorește dincolo de toate planetele, până la o distanță de aproximativ trei ori mai mare decât cea până la Pluto, înainte de a fi încetinit de mediul interstelar. Acest proces formează o bulă uriașă în jurul Soarelui și planetelor, cunoscută sub numele de heliosferă”, explică NASA.
Ce este heliopauza?
Dincolo de această bulă se află heliopauza, granița unde presiunea vântului solar este egalată de presiunea vântului interstelar. În acel punct, vântul solar este deviat și curge în „coada” heliosferei, în mod asemănător cu valurile formate în fața unei nave care taie oceanul.
» Citește continuarea pe pagina autorului