Societățile comerciale din Municipiul Pașcani continuă să funcționeze cu mari nereguli în ceea ce privește activitatea. Aceste afaceri locale sau rurale speră să treacă ușor peste razele polițiștilor sau peste a inspectorilor O.P.
Polițiștii din Poliției mun. Pașcani și Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani au acţionat pe raza de competenţă, pentru prevenirea faptelor ilicite de comerţ, prevenirea infracţionalităţii stradale, fluidizarea traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere pe DJ 208 şi DN 2, cât şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Au fost controlați 7 agenți economici, 9 vanzători ambulanți, 53 autovehicule și 11 atelaje hipo/biciclete, fiind legitimate 32 de persoane.
Totodată au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.880 lei ( Legea 12/1990 – 2, Legea 61/1991 – 8, OUG. 195/ 2002 – 52, din care 21 pentru viteză neregulamentară).
De asemenea polițiștii au reținut și 2 permise de conducere pentru depășirea regimului legal de viteză, respectiv U. Ana, de 22 ani, din jud. Suceava a fost depistată conducând un autoturism e DN2 cu viteza de 114 km/h control radar. A fost sancţionată cu amendă în valoare de 810 lei conform O.U.G. 195/2002 şi i s-a reţinut permisul de conducere.
Cu ocazia unui control efectuat la o societate comercială din comuna Tătăruși s-a constatat că gestionarul efectua acte de comerţ fără a efectua operaţiuni în casa de marcat şi avea expus la vânzare 210 buc. lumânări, fără a deţine autorizaţie. A fost sancţionat conform Legii 12/1990 cu amendă în valoare de 500 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării cele 210 buc. lumânări În valoare de 350 lei şi suma de 100 lei.
Citește și {loadposition articlescategoryload}


