RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Sistemul CNAS pică zilnic, pacienții așteaptă cu orele, iar un nou program informatic e promis abia peste câțiva ani

Atât medicii de familie, cât și pacienții se plâng că sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) este frecvent nefuncțional, iar această situație a ajuns, din păcate, o normalitate. Problemele tehnice nu sunt noi, medicii spun că ele persistă de peste 20 de ani, fără ca autoritățile să găsească o soluție durabilă.

Din cauza acestor blocaje, consultațiile sunt întârziate, iar pacienții ajung să aștepte ore întregi pe holurile cabinetelor. Mulți dintre ei sunt vârstnici sau suferă de afecțiuni cronice și trebuie să revină în altă zi doar pentru a-și valida o rețetă sau un bilet de trimitere. Medicii se văd nevoiți să lucreze offline, iar ulterior pierd ore întregi pentru a încărca manual serviciile medicale în sistem, atunci când acesta revine funcțional.

„De obicei, merge dimineața la 6:00 sau după ora 20:00, când sunt mai puțini utilizatori, dar nu este deloc o surpriză că nu funcționează. Noi lucrăm offline și abia apoi încercăm să sincronizăm datele. Această problemă persistă de 20 de ani, nu este ceva nou, și nu pare că se va rezolva curând”, a explicat dr. Mihaela Năstasă, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), filiala Iași.

Medicul explică faptul că în weekend sistemul informatic al Casei de Asigurări este și mai aglomerat decât de obicei, iar când sunt prea mulți utilizatori, nu se mai pot valida rețetele sau consultațiile. Practic, sistemul „se blochează”. Este o problemă tehnică serioasă, pentru că rețeaua nu a fost gândită să suporte atât de mulți oameni deodată. Tot medicul spune că se discută despre realizarea unui nou sistem informatic, plătit din fonduri europene prin PNRR, dar nu se știe când va fi gata poate în 2-3 ani.

  

sursa ziaruldeiasi.ro

Related posts

Se redeschide Spitalul „Sf.Ioan” din Târgu Frumos. Este așteptat și ministrul sănătății la eveniment

Oana

Gripa mai gravă decât Omicron

Redacția

Propunere: Persoanele asimptomatice infectate să nu mai stea în spitale până la două teste negative

Redacția
Încarcă...