
În ciuda campaniilor de prevenire a furturilor care atenționează populația să nu-și expună banii sau lucrurile de valoare în public, e greu să suspectezi prietenii de pahar. Dar rețeta pentru un necaz e simplă, și începe cam așa: doi bărbați din comuna Lungani au băut împreună în seara zilei de 28 august după care au pornit pe jos spre casă.
Într-o porțiune mai ferită a drumului între Lungani și Goești, Ionel Așchiopoaie și-a bătut bine convivul și l-a ușurat de telefonul mobil și de portofelul în care erau 2.000 de lei și cartea de identitate a acestuia. Victima a rămas inconștientă și fără a primi vreun ajutor. Când s-a trezit a anunțat Poliția că a fost tâlhărit de Așchiopoaie.
Agresorul a fost găsit la domiciliul său din Crucea, com. Lungani, a doua zi și a fost reținut pentru 24 de ore. Inițial a negat că ar fi fost autorul tâlhăriei, dar polițiștii au găsit în casa sa telefonul victimei. Procurorii pășcăneni au dispus arestarea sa.
Potrivit lui Codrin Ichim Sîrcu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Pașcani, Ionel Așchiopoaie a mai fost condamnat în trecut pentru violare de domiciliu, distrugere și ultraj. Pentru ce a făcut acum riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


