Senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie scrie că au fost semnalate mai multe cazuri în țară în care, în cadrul concursului de directori de școli, „li se face vânt unora pregătiți și corecți, pentru a menține interimar, pe funcții, oameni care nu pot trece nici măcar examenul scris”.
El dă ca exemplu un caz semnalat de filiala USR din Nana, județul Călărași, unde un profesor de matematică, candidat la postul de director, a picat proba interviului și a făcut contestație. Candidatul afirmă, potrivit edupedu.ro, că „rezultatul obținut la proba de interviu pe motiv că persoanele desemnate ca membri ai comisiei de examinare erau înclinate să acorde sprijin actualei directoare, picată la proba scrisă”.
În plus, potrivit celor de USR Nana, „din comisia de evaluare a candidaților fac parte două persoane care sunt implicate, alături de directoare, într-un dosar penal deschis pentru constituire de grup infracțional organizat și care se află pe rol la Tribunalul Călărași.”
Pălărie, care este membru în comisia de învățământ din Senat, scrie că în contractele de management pentru directorii interimari nu mai există prevederea care bloca accesul la funcția de director interimar, dacă persoana avea un concurs la care a picat, cea care exista în metodologia din 2016.
» Citește continuarea pe pagina autorului


