RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Senatorul Florin Constantinescu: Despre creşterea economică în alţi termeni

Senatorul PSD de Iaşi, Florin Constantinescu, a susţinut, în această săptămână, o declaraţie politică în Şedinţa Plenului Senatului, în care vorbeşte despre creşterea economică a României. Schimbarea politică a adus după sine modificarea unor politici economice şi a unor politici sociale – în sensul bun al cuvântului. Regândirea modelului de creştere economică, o atenţie sporită acordată grupurilor defavorizate dar şi revenirea la normal a salariilor şi pensiilor sunt doar câteva aspecte la care, senatorul Constantinescu a făcut referire.

 

De asemenea, în declaraţia sa politică, senatorul Constantinescu a vorbit despre conferinţa de presă susţinută luni, 18 februarie, la Bucureşti, de economistul şef al Băncii Mondiale, Indermit Gill, în cadrul căreia a prezentat raportul “Creşterea de aur: Restabilirea strălucirii modelului economic european”. Raportul a abordat perspectiva de creştere pe termen lung în Europa, cu accent pe evoluţiile din ultimele două decenii, într-o încercare de identificare a ceea ce trebuie făcut pentru a asigura prosperitatea în următorii 20 de ani.

  

Economistul şef pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale, Indermit Gill a mai spus că, la ora actuală, calitatea mediului de afaceri din România este destul de precară, deşi ţara este norocoasă că face parte din zona de convergenţă, menţionat şi faptul că, totuşi, România are un sistem de pensii relativ bun, deşi sunt necesare anumite ajustări.

Senatorul Constantinescu a subliniat faptul că, România are resurse de creştere economică. ,,Micile întreprinderi nu trebuie să mai piardă resurse importante, iar statul trebuie să le protejeze. Trebuie să ne concentrăm pe sectorul energetic şi construcţia de infrastructură – proiectele bune trebuie continuate însă proiectele păguboase trebuie stopate şi refăcute eliminând riscul pierderii fondurilor alocate până în prezent. Trebuie să acordăm o atenţie sporită sectorului agricol, micilor ferme şi revăzut sistemul prin care se dau subvenţiile. De asemenea, reforma în sistemul administraţiei publice trebuie să fie într-adevăr «reformă » şi nu numai să existe în discursul politicienilor, aşa cum s-a întâmplat în Guvernarea Boc şi apoi în Guvernarea Ungureanu”.  

În finalul declaraţiei politice se arată că, reformele trebuie să conducă la creşteri economice, distribuite echilibrat în rândul populaţiei. Economia românească a stagnat sub domnia politicii. Economia românească trebuie relansată în acelaşi timp în care procesul de consolidare fiscală trebuie continuat. ,,Trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Condiţia esenţială pentru asigurarea creşterii economice este îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor structurale”– îşi încheie declaraţia politică senatorul PSD Florin Constantinescu.

 

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Biserica se dezice de AUR: „Amestecarea nătângă a religiei cu politica a făcut deja prea multe victime”

Redacția

Noii deputaţi şi senatori aleşi în judeţul Iaşi şi-au primit certificatele doveditoare ale mandatelor de parlamentari

Redacția

Doi pășcăneni ocupă locuri eligibile pe lista PNL pentru parlamentare

Marius Parteni
Încarcă...