RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Scandalul din centrul municipiului s-a mutat pe Facebook! După amenințările unuia dintre protagoniști, Poliția i-a bătut la ușă! (VIDEO)

Scandalul generat ca urmare a evenimentului rutier ce a avut loc în urmă cu două zile, în centrul municipiului, s-a mutat pe rețelele de socializare. O postare în care apare tânărul ce deține una dintre cele două mașini implicate în incident, este probă astăzi într-un dosar de amenințare.

“Azi mă îmbăt și vă caut personal. La vilă, știți voi unde, acolo!”, este una din amenințările ce au declanșat ancheta.

Biroul de Presă din cadrul IPJ Iași menționează că în acest caz polițiștii s-au sesizat din oficiu.

“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pașcani s-au sesizat din oficiu cu privire la o filmare live care a fost efectuată pe o rețea de socializare se efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii inracțiunii de amenințare. Cercetările continuă sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani”, ne-a declarat Anca Vîjîiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

  

Filmarea live ar fi fost făcută în decursul zilei de ieri. Pe imagini apare un tânăr, stând pe capota mașinii marca Audi, implicată în evenimentul rutier din seara zilei de 3 martie 2021, de pe strada Moldovei. El transmite mesaje de amenințare către cei cu care a intrat în conflict, despre care a mai afirmat că au avut noroc de polițiști că au ajuns acasă.

Din informațiile noastre, oamenii legii i-au căutat pe cei care apar în filmare și i-au audiat. Noaptea trecută mai multe echipaje de Poliție au organizat filtre.

Evenimentul rutier din seara zilei de 3 martie s-a lăsat cu amenințări din partea ambelor părți implicate.

Related posts

Poliția eficientă: Hoț prins și prejudiciu recuperat în totalitate

Teona Gherasim

Tânără reţinută după ce a lovit cu pumnul în faţă un agent de poliţie

Redacția

Un nou accident rutier la intrarea în parcarea de la Kaufland! Trei mașini au fost implicate (FOTO)

Oana Cordoneanu
Încarcă...