Curtea unei case din satul Muncel, comuna Mogoșești Siret a fost scena unei confruntări aprige între doi bărbați, care sunt rude.
S-au împărțit pumni, picioare, iar unul dintre ei s-a ales cu mai multe plăgi înjunghiate cu un cuțit. Incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, 9 octombrie. Totul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool, iar până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Constantin Lăcătuș în vârstă de 30 de ani a ajuns la Spitalul Municipal cu plăgi tăiate la mâna stângă, coapsă și cot, iar Ionel Purghel de 46 de ani cu traumatism cranio facial și contuzii la brațul drept. Alte rude care se aflau în aceeași locație, și care consumaseră și ele băuturi alcoolice s-au speriat de amploarea care a luat scandalul și au sunat la 112, însă nici măcar polițiștii sosiți la fața locului nu au putut aplana bătaia. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


