NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Sancţiuni în valoare de 51.000 lei, dispuse de ISU pentru Primăria Paşcani

Cel mai recent control al inspectorilor ISU la Paşcani, s-a lăsat cu sancţiuni pentru şefii municipalităţii. Conform unui punct de vedere solicitat de către reporterii ATV  reprezentanţilor ISU, Primăria Paşcani a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 51.000 lei.

 

Controlul a fost efectuat la sediul Primăriei şi în instituţiile subordonate. Scopul inspectorilor ISU a fost să verifice dacă este respectată legea din punct de vedere al securităţii la incendiu.

  

Inspectorii ISU au dispus cinci sancţiuni contravenţionale, dintre care trei amenzi şi două avertismente.

De asemenea, ei au trasat mai multe măsuri pe care şefii Primăriei trebuie să le respecte. Din adresa primită din partea ISU, reiese că municipalitatea trebuie să facă demersurile necesare pentru solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru Sala Multifuncţională, piaţa şi hala din zona vale.

Pompierii au cerut actualizarea actelor de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor, remedierea defecţiunilor la instalaţia electrică, şi marcarea căilor de acces şi deblocarea acestora prin interzicerea parcării de autovehicule.   

Advertisements

Related posts

Investiţie de un milion de euro într-un centru social din Pașcani

Redacția

Conferință de presă Primăria Pașcani, 4 februarie (VIDEO)

Redacția

Pășcăneni atenție la copii: Dezinsecția va fi reluată de astăzi

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site