
Un tânăr s-a ales cu dosar penal, în urma unor infracțiuni săvârșite în trafic. La data de 6 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au depistat un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Ruginoasa, fără a deţine permis de conducere.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Cercetările sunt continuate.


