Au vrut să scape de pedeapsă, dar au bătut drumul degeaba, cum se spune. Cei cinci tineri de pe strada Unirii acuzați de comiterea infracțiunilor de furt calificat, distrugere și violare de domiciliu au solicitat control judiciar, în locul arestării preventive, însă Instanța de Judecată a respins cererea.

Reamintim faptul că în dimineața zilei de 8 februarie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani, susținuți de o grupă operativă pregătită pentru intervenții în forță, au descins la mai multe imobile de pe strada Unirii și din cartierul Fâtânele. În total au fost opt percheziții domiciliare. Oamenii legii au avut informații că acolo se ascund autorii unor furturi din mai multe locuințe din Pașcani.
Furturile au fost comise în perioada decembrie 2016 – ianuarie 2017. Vorbim de patru persoane care au depus reclamații la Poliție. Indivizii care au dat spargerile au preferat case nelocuite. De aici au sustras bunuri de valoare, cum ar fi aparatură electronică, uși, haine, obiecte sanitare sau bijuterii.
În ura perchezițiilor, oamenii legi susțin că au recuperate 75% din bunurile declarate ca fiind dispărute, de către păgubiți. Cele cinci persoane reținute sunt Simplon Bradu (recent eliberat), Constantin Ispir, Florin Stănescu, Marian Catinca și Ionel Căpraru. Vizate au mai fost Racovia Bradu, Iulia Cășuneanu și Ionuț Buzatu.
“Solutia pe scurt: Dosar nr.1621/866/2017/a1.1 DISPUNE: În baza art. 348 C.proc.pen., raportat la art. 207 alin. 2 cu referire la alin.4 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Bradu Simplon, măsură dispusă prin încheierea nr. 2 din data de 09.02.2017, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Paşcani în dosarul nr. 1031/866/2017, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/UP/09.02.2017, inculpatul Bradu Simplon, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit b,d şi alin 2 lit b Cod penal, cu aplic. prev., art. 35 alin 1 Cod penal, 41 alin. 1 si art. 77, lit. a, d Cod penal ( trei acte materiale), în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Iaşi şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. În baza dispoziţiilor art. 242 alin. 2 C.proc.pen, respinge cererea inculpatului Bradu Simplon, prin apărător din oficiu, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. Măsura se va comunica administraţiei locului de deţinere, care o va comunica inculpatului. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive va fi verificată periodic pe parcursul procedurii de cameră preliminară, dar nu mai târziu de 30 zile, conform dispoziţiilor art. 207 alin. 6 şi art. 348 C.proc.pen. În baza art. 348 C.proc.pen., raportat la art. 207 alin. 2 cu referire la alin.4 C.proc.pen constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luate faţă de inculpaţii minori Stănescu Florin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de Furt calificat, prev. de art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.b, şi alin.2 lit.b C.pen. cu aplic. art.77 lit.a şi art. 113 alin.3 C.pen., Căpraru Ionel-Marian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de Furt calificat, prev. de art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.b,d şi alin.2 lit.b C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 art.77 lit.a şi art. 113 alin.3 C.pen.(trei acte materiale), Ispir Constantin-Daniel, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de Furt calificat, prev. de art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.b,d şi alin.2 lit.b C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 art.77 lit.a şi art. 113 alin.3 C.pen.(două acte materiale), şi Catinca Marian-Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de Furt calificat, prev. de art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.b,d şi alin.2 lit.b C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 art.77 lit.a şi art. 113 alin.3 C.pen.(trei acte materiale) şi menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de aceştia. Măsura se va comunica inculpaţilor Stănescu Florin, Căpraru Ionel-Marian, Ispir Constantin-Daniel şi Catinca Marian-Dumitru la domiciliul acestora, Poliţiei municipiului Paşcani, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Paşcani, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Inspectoratului de Jandarmi Iaşi, Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră Iaşi, Direcţiei Generale de Paşapoarte. În baza dispoziţiilor art. 242 alin. 2 C.proc.pen, respinge cererea inculpaţilor minori Stănescu Florin, Căpraru Ionel-Marian, Ispir Constantin-Daniel şi Catinca Marian-Dumitru, prin apărător din oficiu, privind revocarea măsurii controlului judiciar. Legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar va fi verificată periodic pe parcursul procedurii de cameră preliminară, dar nu mai târziu de 60 zile, conform dispoziţiilor art. 207 alin. 7 şi art. 348 C.proc.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare, conform art.205 alin.1 C.pr.pen. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.03.2017, ora 14.30“, se arată dosar.


