Selecţionatele de tineret ale României şi Croaţiei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în ultimul lor meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal Under-21 din România şi Georgia.
România a încheiat dezamăgitor turneul final, fără victorie şi fără gol marcat, la fel ca şi adversara sa.
Tricolorii au avut multe momente bune de joc, pe care le-au alternat cu perioade de apatie, au avut ocaziile lor, şi-au creat faze cu potenţial, dar au arătat multă superficialitate şi egoism în joc.
Cel mai bun om de pe teren a fost fără îndoială portarul Ştefan Târnovanu, căruia i se datorează în mare măsură punctul obţinut.
După un debut bun de joc, oaspeţii au fost cei care au avut prima ocazie, prin Beljo (15), dar şutul său din unghi a fost apărat de Târnovanu.
Louis Munteanu a fost aproape de deschiderea scorului (19), dar şutul său de la 14 metri a fost prins de portar. Octavian Popescu a avut o acţiune foarte bună, însă Pandur a respins mingea trimisă de jucătoru FCSB-ului (23). Acelaşi Popescu a trimis peste poartă de la circa 20 de metri (26).
» Citește continuarea pe pagina autorului


