News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Poeziile scriitorului au răsunat pe străzile Pașcaniului

Se împlinesc 168 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Tot astăzi este și Ziua Națională a Culturii, ocazie cu care elevii Liceului Teoretic „Miron Costin” au scos poezia în stradă. Sub coordonarea vicepreședintei și președintei Cenaclului literar-artistic Vasile Alecsandri, Carmen Pasat și Valentina Becart, elevii din clasa a III-a au străbătut străzile municipiului și au recitat versuri din bogata colecție de poezii a marelui scriitor.

Startul s-a dat din curtea unității de învățământ, apoi grupul a traversat Esplanada și a urcat scările mari, oprindu-se la troiță. Acolo au susținut un recital de poezie în fața trecătorilor care s-au oprit preț de câteva momente să-i asculte.„Astăzi am sărbătorit 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Ne-am gândit să nu lăsăm această zi să treacă neobservată și am organizat acest eveniment. Am scos poezia în stradă împreună cu clasa a III-a de la Liceul Miron Costin și membrii Cenaclului Vasile Alecsandri”, a declarat Valentina Becart, președinta Cenaclului literar-artistic Vasile Alecsandri.

Menționăm că prima activitate de acest gen a avut loc în anul 2013,  când un grup de tineri de la Colegiul „Unirea”, îndrumat de Valentina Becart a mers pe străzile orașului și a recitat poezii. Evenimentul a fost unic în țară. După o pauză de trei ani, activitatea a fost organizată din nou, iar de atunci poezia lui Mihai Eminescu este scoasă în stradă pentru a le reaminti pășcănenilor opera marelui scriitor.

  

Related posts

Ziua Produselor Agroalimentare, sărbătorită de elevii pășcăneni

Irina Gherasim

Ziua Internațională a Poeziei celebrată la Liceul „Miron Costin”

Redacția

Vacanța de Paște 2019 elevi. Când încep evaluările naționale pentru clasa a II-a, a IV-a și a VI-a

Redacția
Încarcă...