RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

RAGCL începe procedura de concediere a angajaților! Consilierii locali trebuie să valideze această decizie! Nu mai sunt bani de salarii!

 

Situația economică dificilă prin care trece RAGCL a făcut ca cei care conduc regia să decidă concedierea a peste 40 de angajați. Procedura de concediere colectivă este una greoaie, societatea trebuie mai întâi să modifice organigrama, iar mai apoi aceasta trebuie să fie aprobată de Consiliul Local. Abia apoi se poate începe procedura de concediere colectivă.

  

 Până atunci însă, lunea viitoare ar trebui să fie achitate drepturile salariale, însă nu sunt bani pentru acest lucru. Directorul RAGCL, Gelu Nedelcu spune că puținii bani care sunt în casieria unității se vor duce pentru plata parțială a salariilor muncitorilor.

Consiliul de Administrație este la curent cu această situație, iar mâine va aproba organigrama și bugetul regiei de termoficare. Documentele vor fi depuse mai apoi la Consiliu Local care va avea misiunea să le aprobe, astfel încât procesul de concediere colectivă să poată fi demarat.

În paralel, conducerea RAGCL a întocmit și dosarul prin care solicită magistraților ieșeni intrarea în insolvență. Dacă cererea va fi admisă, salariații care nu-și vor primi banii pe drepturile salariale se vor putea înscrie la masa credală, urmând a-și primi banii în funcție de dispozițiile admistratorului judiciar ce va fi desemnat de judecător pentru a administra societatea.

Menționăm că, procedura de concediere colectivă obligă angajatorul la plata a două salarii compensatorii, însă regia nu are acești bani.

Related posts

Contestație respinsă pentru ultimul lot din A7

Redacția

Raportul ilegalităților de la EcoSalubritate blocat de primar. Dumea caută răzbunare, în loc să demisioneze (DOC)

Marius Parteni

Isărescu vrea scoaterea programului Prima Casă, a titlurilor de stat și a rezervelor minime

Redacția
Încarcă...