NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Olariu cere anularea deciziei prin care pășcănenilor li se interzice să manifesteze în centrul municipiului

Decizia primarului Dumitru Pantazi de a interzice mitingurile în centrul municipiului este considerată ilegală și abuzivă de un consilier local. Este vorba despre Sorin Olariu, ales local din partea PMP, care a depus la registratura Primăriei o plângere prealabilă prin care solicită revocarea interdicției de a manifesta în zonele centrale ale municipiului.

 


Consilierul local face referire la o decizie de primar emisă în luna iunie 2015 prin care se limitează mitingurile și adunările publice la trei locații din municipiul Pașcani: Stadionul Municipal, str. Stadionului în zona poligonului auto și Parcul municipal Peștișorul.

Olariu a postat, prin intermediul unei rețele de socializare, conținutul acestei sesizări, în care explică motivele pentru care solicită revocarea acesteia de către primar.

Astfel, în opinia alesului local, această decizie încalcă atât Constituția României care garantează libertatea adunărilor publice, cât și Legea 60/1991 ce prevede doar nominalizarea zonelor de risc unde nu se pot organiza proteste.

„Prin limitarea locațiilor în care se pot organiza astfel de manifestații Dispoziția primarului nr. 1475 din 23.06.2015 încalcă în mod grav Constiuția României, și anume principiul „libertății întrunirilor”, care prevede la articolul 39 că  mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme… Parlamentul României a interzis ca mitingurile și adunările publice să se poată desfășura în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, stațiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităților economice cu instalații, utilaje sau mașini cu grad ridicat de pericol în exploatare”, se arată în plângerea prealabilă formulată de Olariu.

Practic, consilierul PMP, prin argumentația sa, susține că primarul nu avea voie să decidă unde se pot organiza mitinguri, ci doar să nominalizeze prin adresa exactă zonele din imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, stațiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităților economice cu instalații, utilaje sau mașini cu grad ridicat de pericol în exploatare, unde adunările cetățenilor nu pot fi avizate de o comisie special constituită.

În conformitate cu prevederile legale, în Pașcani astfel de mitinguri pot fi interzise în doar trei locații și anume, în fața celor două spitale din oraş și a gării.

Menționăm că, dispoziția primarului prin care se interzic mitingurile în zonele centrale ale municipiului a fost emisă imediat după ce în datele de 14 iunie  2015 și 21 iunie 2015, peste o mie de pășcăneni au manifestat pașnic în Piața Mihail Sadoveanu împotriva intenției Consiliului Local de a aproba redelegarea serviciului de apă și canalizare către ApaVital.

Advertisements
Loading...

Related posts

Preşedintele CJ Iaşi a dispus înlocuirea dirigintelui de şantier care a lucrat la modernizarea drumului Gura Bădiliţei

Redacția

Consolidarea Siretului intră în prelungiri

Redacția

Sorin Olariu, consilier PMP:„Aș fi vrut să întreb astăzi despre banii sărmanilor furați de angajații Primăriei”

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site