RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Proiectul PNL privind candidatura președintelui României la alegerile parlamentare a fost amânat. Fenechiu: „Noi nu modificăm Constituţia”

Daniel Fenechiu a susținut că a solicitat ca proiectul PNL privind candidatura președintelui României la alegerile parlamentare să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitate instituțiilor să clarifice dacă este necesară modificarea legii.

Daniel Fenechiu, liderul grupului parlamentar liberal din Senat Foto: Facebook

Daniel Fenechiu, liderul grupului parlamentar liberal din Senat Foto: Facebook

Biroul Electoral Central (BEC) şi Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) va clarifica această situație.

  

La solicitarea mea, s-a stabilit termenul de raport săptămâna viitoare, luni, având în vedere faptul că Partidul Naţional Liberal s-a adresat Biroului Electoral Central şi Autorităţii Electorale Permanente cu o solicitare de clarificare a necesităţii sau nenecesităţii modificării legii pentru scopul urmărit de lege, respectiv participarea preşedintelui la încheierea termenului de mandat la alegerile parlamentare (…). Noi, tehnic, am prezervat perspectiva ca proiectul să meargă mai departe. Am cerut procedură de urgenţă, va fi pe ordinea Comisiei juridice luni, în ipoteza în care nu modificăm această decizie, în raport de ce BEC şi AEP, dacă primim răspunsuri de acolo şi decizia politică va fi alta, atunci respectăm decizia politică“, a precizat Daniel Fenechiu, liderul grupului parlamentar liberal din Senat, conform Agerpres.

Acesta a adăugat că PNL nu intenţionează modificarea Constituţiei pentru a-i da posibilitatea preşedintelui să candideze pentru parlamentare,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

O șefă din ANAF spune că firmele din România ar putea scăpa de declarațiile fiscale, datorită sistemului SAF-T

Redacția

Ministrul Economiei: ”Avem companii în care s-au băgat zeci de milioane de lei din bani publici, banii contribuabililor/ Nu o să perpetuez toate găurile negre ale statului român”

Redacția

Robert Negoiță: Foarte probabil voi fi candidatul PSD pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3

Redacția
Încarcă...