RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Proiect de lege: Sătenii ar putea deveni polițiști de ocazie

Un proiect de lege depus de UDMR la Senat prevede ca în localitățile în care nu există destui polițiști, paza să fie asigurată şi de voluntari. Propunerea este primită cu neîncredere în satele din vestul ţării. Oamenii spun că n-ar fi pregătiţi. Primarii cred că ideea este bună, dar se întreabă cine îi va instrui pe voluntari.

 

  

Posibilitatea ca, în viitor, să patruleze pe străzi, în locul poliţiştilor, nu-i încântă pe locuitorii unei comune din Timiş. Oamenii cred că cel mai mare pericol pe care l-ar avea de înfruntat ar fi animalele sălbatice, nu hoţii. Şi nu se simt pregătiţi pentru o astfel de misiune.

„Cei care au bunuri în sate, trebuie să coopereze și cu rândul, unul câte unul, să aibă grijă de bunurile și ale lor și ale comunei. Cei care sunt profesioniști, mă gândesc la poliție, să îi instruiască pe cei care iau parte la această activitate”, afirmă Zoltán Marossy, președintele UDMR Timiș.

„Poate în unele sate e nevoie, la noi nu cred. Înainte tot așa a fost legea obligatorie, puși oamenii paznici din sat și îi plăteau din primărie”, spune un sătean.

Patrulele săteşti ar urma să fie formate din voluntari. Nu este clar, deocamdată, dacă vor primi dotări sau se vor descurca pe cont propriu.

„Din multitudinea de programe specifice de minister ori proiecte transfrontaliere, echipamente se pot asigura și de acolo”, spune Zoltán Marossy, președintele UDMR Timiș.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Un șofer a fost amendat cu 1305 lei pentru că a aruncat chiștocul pe geam: “Dumneavoastră vorbiți serios?”

Redacția

Conducea un autoturism RADIAT DIN CIRCULAȚIE

Ema Roman

Un bărbat şi-a biciuit fără milă soţia însărcinată în faţa celorlalţi şase copii. Rudele ei au cerut ajutor pe Facebook

Redacția
Încarcă...