NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Programul “Din grijă pentru copii” va fi adoptat săptămâna viitoare. Cîțu a anunțat măsurile: Copiii trebuie protejați mereu, oriunde

Guvernul va adopta săptămâna viitoare prin ordonanță de urgență un program național suport “Din grijă pentru copii”, a anunțat, marți premierul Florin Cîțu.  

El a precizat că acest program prevede acces la servicii psihologice gratuite acolo unde este nevoie, în contextul pandemiei. Cîțu a mai spus că România va avea un sistem informatic performant, cu programe pentru analizare, sortare, profilare și decriptare a materialelor online cu caracter abuziv.

“România se numără printre primele țări din lume care vine azi cu soluții aplicate pentru copii, în contextul pandemiei de Covid 19. Lucrările comitetului pentru elaborarea programului național de suport pentru copii în contextul pandemiei, <Din grijă pentru copii>, au fost finalizate iar OUG urmează să fie adoptată de Guvern săptămâna viitoare.

Acest program acordă o atenție specială sănătății psiho-emoționale a copiilor. Este cu atât mai important, pandemia, restricțiile, izolarea, toate acestea i-au afectat pe cei mici iar efectele se pot întinde pe termen mediu și lung.

  

Programul vine într-un moment mai mult decât potrivit. Copiii vor avea acces la servicii psihologice gratuite acolo unde este nevoie. Pe de altă parte, specialiștii și părinții vor avea acces la resurse și formare pentru a gestiona nevoile psiho-emoționale ale copiilor.

Venim și cu măsuri de creșterea a capacității de intervenție în cazurile de violență împotriva copiilor. Vom avea cele mai noi soluții de combatere a criminalității online împotriva copiilor. România va avea un sistem informatic performant, cu programe pentru analizare, sortare, profilare și decriptare a materialelor online cu caracter abuziv. Tot mai mulți copii sunt familiarizați cu mediul online, copiii trebuie protejați mereu, oriunde.”, a declarat Florin Cîțu.

Peste 5.000 de copii au fost victime ale unor infracțiuni în primele 7 luni ale anului

48% dintre copii și părinți s-au confruntat cu stări de anxietate, la care s-au adăugat adesea situații de agresivitate, tulburări emoționale, depresie, tulburări alimentare sau de somn, abuz sau neglijare, dependență de ecrane, fobii, (cyber)bullying, tentative de suicid sau consum de substanțe în timpul pandemiei de Covid-19, a comunicat Guvernul.

În 2020 au fost sesizate infracțiuni cu 8.122 de victime copii, iar în primele 7 luni din 2021 au fost sesizate fapte penale cu 5111 victime copii.

“Un raport al Europol (2020) arată că Europa de Est a devenit în timpul pandemiei o sursă a producerii materialului de abuz și/sau exploatare a copiilor în online, la nivel global din cauza restricțiilor de circulație și a prezenței excesive pe internet”, se arată în comunicat.

Acestea sunt motivele pentru care Guvernul a inițiat programul “Din grijă pentru copii”, care prevede protejarea integrității psiho-emoționale a copiilor, dezvoltarea unui mecanism de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.

Programul va dura doi ani și va beneficia de un buget de aproape 6 milioane de euro.

digi24

Advertisements

Related posts

Educația sexuală în școli a iscat dezbateri aprinse. Senator: Avem cea mai tânără bunică din lume, la 23 de ani

Redacția

Fost director și profesor al Colegiului „Mihail Sadoveanu” s-a stins din viață. Înmormântarea va avea loc mâine

Oana Cordoneanu

Trei elevi de la ”Unirea” au primit un kit, câștigat în urma unui concurs național, cu ajutorul căruia au construit un robot

Redacția
Încarcă...