Pentru unele persoane, tergiversarea lucrurilor importante reprezintă o strategie de adaptare. În alte cazuri poate fi vorba despre o amânare academică – sindromul studentului – specifică acelor persoane care consideră că au performanţe mult mai bune atunci când muncesc sub presiune, însă tendinţa de amânare poate fi şi cronică, un semn al unei trăsături de personalitate.
Tendinţa de a amâna lucrurile importante se regăseşte pe agenda noastră, putând afirma că procrastinarea reprezintă boala civilizaţiei moderne. În parte, datorită modului natural prin care omul se automotivează (ne orientăm cu precădere spre activităţile care ne aduc plăcere şi beneficii imediate, evitând sistematic contextele monotone, neinteresante sau cu beneficii orientate în viitor), dar şi că rezultat al lipsei de timp liber şi suprasolicitării individului în contextul vieţii modern”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.
Există două strategii de amânare pe care le adoptăm frecvent ca să nu ducem la bun sfârşit un proiect: amânarea prin sustragere (încep o activitate, iar apoi o abandonează) şi amânarea prin evitare (sarcina nu este începută niciodată sau este evitată complet).
Citește articolul integral pe Descopera.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}