RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăvară capricioasă! De miercuri se întorc frigul şi ploile

Luni şi marţi vremea se încălzeşte uşor mai ales în regiunile sud-estice, însă de miercuri frigul şi ploile revin, astfel că ultimele 3…4 zile ale săptămânii vor fi mai reci decât normal.

De luni vremea se încălzeşte uşor mai ales în regiunile sud-estice, iar maximele se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice sfârşitului de martie, între 9 şi 18 grade, informează meteorologii. De miercuri, însă frigul şi ploile revin, astfel că ultimele 3…4 zile ale săptămânii vor fi mai reci decât normal.

Luni vor fi înnorări şi ploi în vest şi nord-vest, iar spre seară local şi în centru. În zona montană înaltă va fi şi lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros. Vântul va avea intensificări la munte şi izolat şi în celelalte zone.

  

Luni temperatura este în creştere, graţie avansului unei mase de aer mai cald dinspre sud, însă cele două pasaje frontale ce vin dinspre nord-vest şi ies prin sud-est , unul astăzi şi altul mâine, vor favoriza avansul către noi a unor mase de aer rece, ajunse în centrul continentului, reprezentate de nuanţele de albastru.

De miercuri, acestea ne acoperă treptat şi pe noi. Temperatura scade, astfel că ultimele 3…4 zile ale săptămânii vor fi mai reci decât normal.

Scad aşadar şi maximele şi minimele, astfel că sunt posibile valori termice negative şi izolat brumă. Nu înseamnă că vom scăpa de ploi; temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.

În regiunile intracarpatice, temperatura este în creştere, dar soarele este în continuare scump la vedere. Plouă în vest şi nord-vest, iar spre seară, local şi în centru. Maximele zilei, în general peste 10 grade, ajung la 15 grade la Alba Iulia.

În sud vremea se mai îmbunează. Mai plouă în vestul Olteniei, dar norii sunt prezenţi peste tot. Temperatura e în creştere : maximele în general între 14 şi 16, chiar 17-18 grade în Lunca Dunării.

Şi în Dobrogea  se încălzeşte, semnificativ am putea spune. 16 grade maxima de la Tulcea şi 14 în Constanţa. Nu mai plouă, dar nici prea mult soare nu este.

În Moldova cer temporar noros şi spre seară, ploi izolate în nordul regiunii. Maximele mai cresc şi aici : între 13 şi 15 grade,  chiar 16 în Galaţi şi Focşani.

sursa ziaruldeiasi.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Pintilie: „După alegeri, ApaVital începe sistarea apei la blocuri”! Pantazi confirmă: „Și dumneavoastră ce garanție dați că dacă ajungeți primar nu se va opri apa”?

Răzvan Grecu

Mai multe localitati din judetul Iasi au fost la un pas de un adevarat colaps

Redacția

Un grup de consilieri locali îi solicită directorului Ecosalubritate să prezinte sumele de plătit angajaților cu care s-a războit în justiție!

Răzvan Grecu
Încarcă...