
Primarul Dumitru Pantazi și colegii săi din PSD pun carul înaintea boilor. Aceștia au anunțat organizarea unui referendum pentru ieșirea din ARSACIS și denunțarea contractului de delegare a serviciului de apă-canal, deși normal era ca întâii să se revină la situația de dinainte de 1 iulie și apoi să se ceară acordul cetățenilor pentru un nou operator.
Anunțul referendumului a fost făcut într-o conferință de presă organizată după o ședință a Biroului permanent al PSD. Dumitru Pantazi a fost cel care după ce a susținut delegarea serviciilor către ApaVital, a anunțat ziariștii prezenți că împreună cu colegii săi au hotărât organizarea unui referendum în perioada următoare pentru ca pășcănenii să aleagă cum e mai bine pentru ei.
Întrebat dacă această măsura poate fi interpretată ca fiind una electorală, acesta a negat faptul și și-a exprimat regretul că nu a organizat un astfel de referendum în 2013. Mai mult, edilul șef a contrat propunerea jurnalistului Marius Parteni de a revoca cele două hotărâri de Consiliu Local și mai apoi să organizeze referendumul susținând că inițiativele cetățenești nu pot fi discutate în ședință extraordinară, deși secretarul UAT Pașcani, Mircea Zuzan a afirmat în această seară că acest lucru este posibil dacă au fost depășite cele 30 de zile, prevăzute de lege, de la depunerea lor.
Cu alte cuvinte, în ședința ordinară de la sfârșitul acestei luni cele două hotărâri inițiate de pășcăneni împotriva ApaVital vor fi respinse cu scuza că va fi organizat un referendum.
O altă problemă ridicată de jurnaliștii Actualitatea TV a fost data organizării acestui referendum. Dacă acesta este organizat înainte de 15 decembrie va fi validat doar cu o prezență de 50%+1, iar dacă va fi organizat după această dată va fi necesară o prezență de doar 30%. Se pare că aceasta este și tactica celor din PSD, de a-și mobiliza electoratul să nu participe la referendum, astfel încât acesta să nu fie validat din lipsă de cvorum.
{flv}diverse/conferinta psd 10 noiembrie{/flv}
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


