News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria are banii pentru modernizarea Palatului Cantacuzino. Execuția începe după realizarea proiectului tehnic și licitația de atribuire a lucrărilor

Primarul Municipiului Pașcani a semnat astăzi în prezența directorului ADR NORD EST Piatra Neamț contractul de finanțare al obiectivului de investiții „Reabilitarea, conservarea și revitalizarea Palatului Cantacuzino – Pașcanu și a terenului aferent”. Lucrările propriu zise la acest obiectiv ar trebui finalizate în 24 luni de la semnarea contractului de execuție.

 

  

Într-un cadru care s-a dorit cât mai oficial, edilul municipiului a apărut în fața jurnaliștilor locali alături de viceprimarul Gabriela Nedelcu și Vasile Asandei, directorul ADR NORD EST Piatra Neamț. Dumitru Pantazi a făcut o scurtă prezentare a proiectului.”Elementele unicat se vor regăsi în continuarea iar pe terenul din împrejurimi vor fi două fântâni arteziene, un foișor, alei pentru circulație pietonală, spații verzi amenajate dar și o parcare. Doresc ca acest Palat, unde va funcționa un muzeu și unde se vor desfășura evenimente de impact pentru comunitate, să fie inclus în circuitul național, Pașcaniul fiind amplasat într-un punct strategic”, a susținut Dumitru Pantazi.

 

Vasile Asandei, directorul ADR NORD EST, a felicitat echipa care a lucrat la acest obiectiv și administrația locală. Prin această finanțare va fi modernizată zona palatului și terenul aferent, până la poarta restaurantului din parc. Șefii Primăriei susțin că de amenajarea restului zonei se vor ocupa din alte fonduri.

 

După ce a fost semnat contractul de finanțare a urmat o vizită în teren, la obiectivul ce urmează să fie realizat din bani europeni. Valoarea totală a proiectului este în cuatum de 21.778.783,85 lei, inclusiv TVA, dintre care 85% fonduri europene, 13 % fonduri naționale, iar 2% din bugetul local, aici fiind cuprinse și cheltuieli neprevăzute.

 

Cât privește temerile că palatul s-ar afla pe galerii subterane care ar putea ceda, după cum afirma într-un comunicat de presă senatorul USR Dan Lungu, reprezentanții municipalității au susținut că în cadrul proiectului sunt prevăzute studii arheologice, care se vor realiza până la finalizarea proiectului tehnic.

 

Lucrările la acest obiectiv ar trebui finalizate în termen de 24 luni de la momentul la care se va finaliza licitația de atribuire a contractului de execuție. La această etapă se va ajunge abia după relizarea proiectului tehnic și studiilor arheologice.

Echipa de implementare a proiectului este alcătuită din Gică Zanet – manager de proiect, directorul economic Angelica Labonțu – asistent manager, Paul Apostol – jurist și Iulian Perțu – Compartimentul de Investiții.    

 

Related posts

Informare asupra unor lucrări de investiții finanțate din bani județeni

Marius Parteni

Record pentru Sistemul de Garanție-Returnare în 2026

Redacția

18 solicitări pentru comerţul stradal de 1-8 martie la Paşcani! Iată care sunt zonele de unde veţi putea cumpăra mărţişoare şi flori

Ema Roman
Încarcă...