Președintele Nicușor Dan a afirmat, vineri, că relația transatlantică rămâne esențială pentru România și UE, subliniind totodată importanța dialogului constructiv, sprijinul pentru Ucraina și coordonarea cu NATO în zona arctică.
Președintele Nicușor Dan FOTO Facebook / Nicușor Dan
„Relaţia transatlantică are o istorie care a adus stabilitate şi prosperitate, fiind de o importanţă crucială pentru Uniunea Europeană şi pentru statele membre, inclusiv pentru România. Acesta este unul dintre mesajele cheie desprinse din discuţiile pe care le-am purtat seara trecută, la Bruxelles, împreună cu liderii europeni, prezenţi la reuniunea informală a Consiliului European”, a scris preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, Statele Unite ale Americii reprezintă, pentru România, un „partener strategic esențial pentru securitatea noastră și acționăm în consecință”, precizând totodată că „această abordare este împărtășită de un număr semnificativ de state membre ale UE”.
„Deşi în ultima perioadă au existat turbulenţe şi unele discontinuităţi în această relaţie transatlantică, există multiple argumente solide pentru continuarea şi consolidarea acesteia. Dialogul rămâne esenţial pentru a asigura o abordare constructivă de ambele părţi, inclusiv pe teme sensibile precum regimul tarifar”,
» Citește continuarea pe pagina autorului

