News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Preşedintele Comisiei SRI din Parlament: Primarii municipiilor reşedinţă de judeţ trebuie să fie incluşi pe lista beneficiarilor de informaţii

„Membrii Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI au efectuat o vizită de lucru la Galaţi, la Direcţia Regională de Informaţii Moldova Sud a Serviciului Român de Informaţii, cu competenţe în judeţele Galaţi (sediul principal), Bacău, Brăila, Buzău şi Vrancea”, a transmis Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, potrivit unui comunicat de presă. 

Senatorul Cristian Chirteş, preşedintele Comisiei SRI din Parlament a transmis că a discutat la Galacu cu privire la faptul că modificzarea legilor securităţii nu mai suportă amânare. 

„Am participat, alături de colegii din Comisie, la o activitate de control parlamentar la Galaţi, unde am avut mai multe întâlniri cu conducerea SRI din regiunea Moldova Sud. A fost o acţiune care figura în planul nostru de control pe acest an. Deplasarea Comisiei în teritoriu a fost amănunţit pregătită şi am avut astfel, la Galaţi, o serie de discuţii foarte aplicate, concrete, referitoare la organizarea şi activitatea direcţiei, la principalele riscuri de securitate în regiune, cum ar fi migraţia sau ameninţările transfrontaliere, dar şi despre adaptarea operaţiunilor şi a resursei umane la noile provocări generate de pandemia de Covid-19. Am discutat şi la Galaţi despre faptul că schimbarea legilor securităţii nu mai suportă amânare.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Medic: Efectele obezităţii încep de la coloana vertebrală, bazin, şolduri, genunchi, glezne, toate sunt afectate de excesul de greutate / E ca şi când tu ai fi un excursionist cu o greutate normală, dar mai pui vreo 20-30 de kg şi mergi cu ele î

Redacția

“Exportații” – cum a schimbat regimul comunist din România evrei contra animale de prăsilă și dolari – o carte de Sonia Devillers, descendenta unei familii schimbate contra porci

Redacția

Explicațiile lui Edi Iordănescu după umilința suferită de FCSB pe terenul rivalilor de la CFR Cluj

Redacția
Încarcă...