News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate anunță că cei care nu se vor prezenta la medic, pentru servicii de prevenţie, ar putea fi sancţionaţi din 2023

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. dr. Adela Cojan, a declarat, joi, că cei care nu se vor prezenta la medic, pentru servicii de prevenţie, ar putea fi sancţionaţi, începând de anul viitor.

Adela Cojan, preşedintele CNAS, a declarat, joi în cadrul unei dezbateri, la Senat, având ca temă ”Hepatita”, că bugetul asistenţei medicale a fost majorat.

”Începând cu 1 aprilie 2022, odată cu modificarea contractului cadru şi a normelor de aplicare a acestora, bugetul alocat pentru funcţionarea asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare din punct de vedere financiar consistentă, aproape fără precedent, 22% este mărirea acestui buget, cu interesul CNAS de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ”plata per capita” astfel încât începând cu noul contract-cadru, din anul 2023 să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii pentru – încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate – pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Un nou proces privind circumstanţele morţii lui Diego Maradona, stabilit pentru 17 martie 2026

Redacția

China ar trebui să fie judecată după acțiuni, nu după vorbe – ministrul german al apărării

Redacția

Portret de candidat. Cine este Silviu Predoiu, fostul șef SIE care candidează pentru prima poziție în stat

Redacția
Încarcă...