Ministerul polonez de Externe a anunțat joi că a decis retragerea definitivă a ambasadorului polonez în Ungaria pentru „actul ostil” al Budapestei, acela de a-i acorda azil politic unui fost ministru adjunct polonez acuzat de corupție.
Relațiile dintre cele două state membre UE și NATO s-au deteriorat de când coaliția premierului polonez, Donald Tusk, a ajuns la putere în 2023, înlocuind formațiunea PiS, un aliat apropiat al liderului Ungariei, Viktor Orbán, notează Euractiv.
„Ambasadorul Poloniei în Ungaria și-a încheiat misiunea pe 15 iulie. Motivul a fost comunicat atunci când s-a luat decizia de a-l convoca pe ambasador la consultări. Acesta a fost actul ostil împotriva Poloniei de a acorda azil politic fostului ministru adjunct Marcin Romanowski, care este căutat pentru o serie de fapte penale”, a transmis Ministerul polonez de Externe pentru AFP.
Polonia și-a rechemat trimisul în decembrie și l-a convocat și pe ambasadorul Ungariei, după ce Budapesta a anunțat decizia de a-i acorda azil lui Romanowski.
Tensiuni între Polonia și Ungaria
Romanowski a fost parlamentar din partea PiS și fost ministru adjunct al Justiției. Acuzațiile împotriva sa includ participarea la constituirea unei grupări de criminalitate organizată și tentativă de delapidare a aproape 40 de milioane de euro dintr-un fond pentru victimele infracțiunilor,
» Citește continuarea pe pagina autorului


