RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Platforma crypto FTX l-a dat în judecată pe fondatorul Sam Bankman-Fried, omul care în câteva zile a ajuns de la 25 de miliarde de dolari, la zero

FTX Trading i-a dat în judecată pe fondatorul Sam Bankman-Fried şi pe alţi foşti directori ai platformei de criptomonede, căutând să recupereze mai mult de 1 miliard de dolari pe care i-ar fi deturnat înainte ca FTX să intre în faliment, transmite Reuters.

FTX si BitcoinFoto: Stanislav Shahurin, Dreamstime.com

Plângerea, depusă în această săptămână în instanţa de faliment din Delaware, o vizează şi pe Caroline Ellison, care a condus fondul speculativ Alameda Research al lui Bankman-Fried; fostul şef de tehnologie al FTX, Zixiao ”Gary” Wang; şi fostul director de inginerie al FTX, Nishad Singh, scrie News.ro, citând Reuters.

  

FTX spune că inculpaţii ar fi deturnat în mod continuu fonduri pentru a finanţa condominii de lux, contribuţii politice, investiţii speculative şi alte ”proiecte de companie”, în timp ce au comis ”una dintre ele mai mari fraude financiare din istorie”.

Presupusele transferuri frauduloase au avut loc între februarie 2020 şi noiembrie 2022, când FTX a solicitat în justiţie protecţie faţă de faliment capitolul 11 şi pot fi anulate, sau ”evitate”, în conformitate cu codul de faliment al SUA sau legea Delaware, a spus FTX.

Un purtător de cuvânt al Bankman-Fried a refuzat să comenteze.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Marius Vasiliu, fost secretar de stat USR, despre schimbările pe care România vrea să le opereze în PNRR: ”România nu poate elimina reforme de bază cum ar fi pensiile speciale sau salarizarea/ Cea mai bună opțiune: Implementarea PNRR așa cum a fost aprobat”

Redacția

​Business report Cu cât vei plăti în plus la carburant de la 1 ianuarie. Detalii scandaloase din ancheta în cazul furtului din creşe. Angajații Elcen vor majorări salariale de 40%. Alimentele în 2022: Orice scumpire se vede la raft în maxim 3 luni. Drept de vot de la 16 ani? Expert: Nu cred că este o prioritate

Redacția

Producătorii auto germani cer UE să renunțe pe ultima sută de metri la majorarea taxelor vamale pentru mașinile electrice chinezești

Redacția
Încarcă...