Localnicii greci se bazează pe drone și pe o aplicație de raportare a cetățenilor pentru a combate supraaglomerarea sezlogurilor de pe plaje. Plajele grecești acoperite cu șezlonguri devin o priveliște din ce în ce mai rară, pe măsură ce dronele patrulează pentru a impune noi reguli.
Dronele supraveghează, de asemenea, unitățile care amplasează scaunele prea aproape de mare. Aata pentru că, conform legislației introduse în martie, șezlongurile și umbrelele trebuie să fie la cel puțin patru metri de țărm. Astfel că, nu mai este permisă închirierea de șezlonguri pe plajele care au o lățime mai mică de patru metri.
Aceste drone sunt asistate de cetățenii locali prin intermediul aplicației digitale MyCoast, care enumeră unitățile legale și încurajează utilizatorii să raporteze încălcările.
La începutul acestei iulie, agențiile de știri locale au raportat că au fost primite peste 1 000 de plângeri care au dus la amenzi în valoare de peste 350.000 euro în doar cinci zile.
„Scopul nostru este de a proteja, pe de o parte, atât mediul, cât și dreptul cetățenilor de a avea acces liber la plajă, iar pe de altă parte, de a păstra produsul nostru turistic, precum și antreprenoriatul sănătos reprezentat de oamenii de afaceri care își fac treaba corect”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


