
Un număr de 112.685 de persoane angajate în sistemul de învățământ sunt în acest moment programate pentru vaccinare, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu vineri, la debutul unui webinar pe tema vaccinării pentru personalul școlar. Potrivit ministrului, peste 19.000 de persoane din învățământ sunt deja vaccinate. Alte câteva mii de cadre sunt înregistrate în platformă, dar cuprinse la capitolul personal medical.
Valeriu Gheorghiță a precizat, la rândul său:
- La acest moment avem peste 459000 de persoane vaccinate cu prima doză și deja peste 75000 de persoane care au încheiat schema completă de vaccinare. Practic, am depășit 530000 de persoane care au fost vaccinate pe teritoriul României într-un interval de circa o lună.
- Avem un nivel de vaccinare de 3,27% din numărul populației. Raportat la numărul de persoane vaccinate la 100 de persoane suntem pe locul patru după Serbia, Croația și Malta.


