News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Pensiile magistraților care au ultimul cuvânt privind „reforma specialilor“, mai mari decât salariile. La cât ajung acestea

Jumătate dintre magistrații CCR beneficiază de pensie specială, care depășește salariul în plată. La mâna acestora vor ajunge proiectele care se referă exact la această categorie de venituri.

Marian Enache, șeful CCR, are pensie și de la Curte, dar și de ex-deputat FOTO Mediafax

Marian Enache, șeful CCR, are pensie și de la Curte, dar și de ex-deputat FOTO Mediafax

Proiectul privind reforma pensiilor speciale, dar și cel referitor la eliminarea pensiilor parlamentarilor cel mai probabil vor fi atacate la Curtea Constituțională, fiind deja făcute anunțuri din partea celor care ar urma să fie afectați. Așadar, proiectele ar urma să ajungă la mâna judecătorilor CCR.

  

Lista celor de la Curtea Constituțională care beneficiază de pensie specială e deschisă de președintele CCR, Marian Enache. Acesta e chiar dublu pensionar special, în calitate de magistrat CCR și de parlamentar. Pensia de la CCR încasată în 2022 a fost de 438.965 lei, adică o medie lunară de 36.500 de lei (legea permite acordarea unei pensii speciale, dacă e îndeplinit criteriul vechimii în activitatea juridică sau universitară de profil, de minim 25 de ani). Asta în timp ce media pentru salariul de judecător e de 31.220 de lei. De asemenea, ca fost parlamentar, a încasat 55.536 de lei, pentru doar șapte luni.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Fostul ministru al apărării din Israel demisionează din Knesset / Acuză guvernul pentru că s-a opus înrolării în armată a ultraortodocșilor și pentru eșecul de a aduce înapoi ostaticii deținuți de Hamas în Gaza

Redacția

HARTĂ | Avertizări de vreme rea. Vânt puternic, viscol și ninsori în aproape toată țara / Cum va fi vremea în București

Redacția

Cristian Ghinea a anunţat pe cine susţine la şefia USR PLUS: „Problema este că tot l-am aşteptat pe Dacian şi nu îmi place să aştept“

Redacția
Încarcă...