

Primăria municipiului Pașcani a început montarea iluminatului festiv pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Operațiunea a început mai devreme decât în alți ani pentru ca lucrările să fie finalizate până pe 1 decembrie, data la care este programată aprinderea oficială a luminilor, în cadrul spectacolului organizat cu ocazia Zilei Naționale a României.
Potrivit viceprimarului Claudiu Bodoașcă, restricțiile legislative au împiedicat achiziționarea unor decorațiuni noi, astfel că vor fi folosite ornamentele de anul trecut.
Primele instalații luminoase au fost amplasate atât în zona deal cât și în zona vale. Autoritățile locale precizează că obiectivul este ca orașul să fie pregătit din timp pentru sezonul festiv, iar iluminatul să contribuie la crearea unei atmosfere de sărbătoare pentru locuitori.
„Tot de ieri a început montarea Iluminatului Festiv. Am început mai devreme pentru a ne încadră până pe 1 decembrie. Dorim ca și în acest an să facem deschiderea Iluminatului Festiv odată cu spectacolul organizat cu ocazia Zilei Naționale. Din păcate, din cauza restricțiilor legislative, nu am putut achiziționa oramente noi. Vom folosi decorurile de anul trecut pentru a înfrumuseța orașul și a ne bucura împreună de atmosfera de sărbătoare”, a transmis Claudiu Bodoașcă, viceprimarul municipiului Pașcani.






