RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Parteneriatul dintre CSM Pașcani și un privat pentru realizarea unui patinoar a fost aprobat! Problemele legale pe care le întâmpină proiectul!

Consilierii locali au aprobat astăzi, într-o ședință extraordinară, contractul de asociere între Clubul Sportiv Municipal Pașcani și o societate privată în vederea amenajării unui patinoar. În acest sens au fost alocați 930 de metri pătrați din domeniul public spre folosirea gratuită de către CSM Pașcani. Locația este parcarea dintre Catedrala Pogorârea Sfântului Duh și blocul D1.

CSM Pașcani a găsit pentru realizarea acestui proiect un investitor privat și prin contractul de asociere, i-a dat acestuia voie să amplaseze un patinoar.

Până aici toate lucrurile par a fi în regulă, însă atunci când vine vorba despre partea financiară a contractului și despre cum s-a făcut selectarea investitorului privat, apar semne de întrebare.

  

De exemplu, cel care amenajează patinoarul nu va plăti niciun leu chirie, deși în mod normal ar fi trebuit să achite 2,44 de lei pe metru pătrat cât este taxa pentru ocuparea domeniului public intravilan, adică un total de 204.228 de lei.

În schimb, operatorul privat se angajează că va acorda niște facilități ce nu au putut fi cuantificate în bani: intrarea liberă între orele 10 și 13 în limita a 150 de persoane în perioada 15 decembrie 2017 – 28 februarie 2018, dar și organizarea unor concursuri și cursuri de patinaj.

O altă problemă este modalitatea de selecție a operatorului. Aici regulile sunt guvernate de Legea parteneriatului public privat (Legea nr. 233/2016) care prevede că o astfel de asociere se face după ce mai multe documentații sunt aprobate: studiu de fundamentare, studiu de fezabilitate și selecție de atribuire contract asociere.

Aceste chestiuni au fost aduse în atenția inițiatorilor proiectului, de către consilierul liberal Marius Pintilie. „Când am o asociere, vreau să ştiu ce fac cu ea, nu? Îmi dai gratuităţile astea, dar care va fi preţul pentru ceilalţi păşcăneni? În contract aş fi întrebat, care este preţul. Eu aşa aş fi negociat. Parteneriatul începe pe 1 decembrie, pe 6 este Sfântul Nicolae. Vor fi gratuităţi pentru această zi? pentru că am văzut că de Sf. Ioan, Sf. Vasile vor fi gratuităţi

În replică Gabriela Nedelcu a recunoscut că există niște sincope, dar că selectarea operatorului a fost făcută respectând legea achizițiilor publice. Totuși, fiind vorba despre o sumă de peste 200.000 de lei, procedura ar fi trebuit să fie de licitație publică, nu de selecție de oferte sau negociere directă.

„Este primul an în care încercăm să organizăm această activitate pentru păşcăneni, şi se prea poate ca unele aspecte să fi scăpat şi sperăm ca experienţa pe care o acumulăm în acest an, să fie binevenită şi să ne descurcăm mai bine la anul

Pentru a afla cum au procedat alte localități atunci când au amenajat astfel de patinoare, NewsPascani.com a chestionat două primării din zonă. La Târgu Neamț, operatorul patinoarului a închiriat domeniul public de la Primărie și a acordat accesul gratuit al persoanleor, zilnic, în intervalul orar 10.00-14.00.

La Bacău, municipalitatea a închiriat un patinoar și a contractat serviciile de mentenanță contra sumei totale de 145.000 de lei. Apoi au hotărât ca accesul doritorilor să fie gratuit indiferent de oră și zi, punând la dispoziția lor un număr de 150 de patine, tot gratuit.

Hotărârea a fost adoptată cu 14 voturi, 10 de la PSD și 4 de la PNL, 5 consilieri locali absentând de la ședință.

Related posts

Un nou director la Palatul Copiilor din Iaşi

Redacția

Primăria nu reușește să se înțeleagă cu E-on: Becurile ard ziua!

Marius Parteni

Cum va fi vremea de 1 Mai! Zonele din țară în care sunt așteptate ploi abundente și vânt puternic

Redacția
Încarcă...