RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Parlamentul European a suplimentat locurile pentru următorul mandat. România rămâne cu același număr de mandate

Parlamentul European a aprobat, în sesiune plenară de astăzi, decizia Consiliului European de creștere de la 705 la 720 numărul locurilor din legislativul comunitar pentru mandatul următor.

Parlamentul European a crescut numărul de locuri pentru următorul mandat FOTO: Profimedia

Parlamentul European a crescut numărul de locuri pentru următorul mandat FOTO: Profimedia

Propunerea Consiliului European a avut la bază un raport al Parlamentului European din iunie, care a inițiat procesul și a fost motivat de schimbările demografice care au avut loc în UE după alegerile din 2019, potrivit Agerpres.

  

Cele 15 locuri noi se vor repartiza între 12 țări. Prin urmare, Franța, Spania și Olanda vor primi câte două locuri suplimentare. Un loc vor primi și Austria, Danemarca, Belgia, Polonia, Finlanda, Slovacia, Irlanda, Slovenia și Letonia.

Sursa citată arată că România va rămâne cu același număr de eurodeputați, mai exact 33.

Propunerea a fost aprobată cu 515 voturi „pentru”, 74 de voturi „împotrivă” și 44 de „abțineri”.  Prin urmare, alegerile europarlamentare din iunie 2024 vor ține seama de suplimentarea numărului de locuri în Parlamentul European.

Sursa citată arată că componența Parlamentului este examinată înainte de fiecare tură de alegeri, în conformitate cu principiile stabilite de tratate. Acestea includ un număr maxim de 750 de deputaţi plus preşedintele,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Promovarea femeilor la vârful politicii: promisiunile, contrazise de cifre

Redacția

VIDEO Serie A: Empoli, remiză nebună cu Lazio / Răzvan Marin, gol fabulos în prelungiri

Redacția

Din România, Garry Kasparov: „Dacă vrem ca acest război să se încheie, trebuie să ne asigurăm că regimul Putin se va prăbuși”

Redacția
Încarcă...