RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Parcul și Lacul Peștișorul: Între activități private și zonă de agrement? Ce soluții vedeți?

Care ar trebui să fie viitoarea destinație a Parcului și Lacului Peștișorul? Este o întrebare la care și dumneavoatră, cetățenii municipiului, puteți oferi un răspuns, ce poate deveni chiar o sugestie.

Cât privește interesul factorilor locali, sunt până acum desprinse două variante. În conferința de presă din această săptămână,  primarul Dumitru Pantazi și-a prezentat propria viziune asupra acestui obiectiv. Vorbim de aceleași lucruri care au fost aduse în discuție și în trecut, dar rămase fără o finalitate.

“Avem prevăzuți bani pentru un studiu de fezabilitate în vederea reabilitării malului, care vedeți cum arată. Nimeni nu îl va concesiona așa. Noi avem un studiu ce ar trebui reanalizat, să vedem dacă putem vorbi despre concesionare sau ce se mai impune acolo”, a spus Dumitru Pantazi, primarul municipiului Pașcani.

Într-o conferință de presă și reprezentanții PNL Pașcani și-au exprimat punctul de vedere legat de acest obiectiv. Ei sunt de părere că zona ar trebui regândită și amenajată pentru agrement, inclusiv luciul de apă.

  

“Noi rămânem la ideea că bazinul cel mic ar trebui amenajat pe perioada verii pentru cei care doresc să folosească rolele, iar iarna să funcționeze patinoarul. Insulița poate fi pusă la dispoziția celor care doresc să amenajeze terase. Cât privește platoul, acolo se pot organiza diferite activități, pe lângă cele actuale. Pe viitor ar trebui să gândim locația chiar pentru organizarea Zilelor Municipiului sau alte activități culturale”, a susținut consilierul PNL, Claudiu Bodoașcă.

Liberalii își justifică propunerea prin prisma unor investiții anunțate de actuala administrație locală. Pe terenul de zgură din Complexul Sportiv Municipal ar urma să fie amenajat un bazin de înot, dacă Primăria va beneficia de finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții. Prin urma nu ar mai fi loc pentru organizarea Zilelor Municipiului.

În ceea ce privește patinoarul, actuala locație este și destinată construcției unei grădinițe în viitor, dacă Pașcaniul va reuși să obțină finanțare europeană, drept pentru care nu ar mai putea fi amplasat între sediul Parchetului și școala ”Iordachi Cantacuzino”. 

Cei interesați de modul în care ar trebui să arate această locație pot lăsa un comentariu la acest articol sau pe paginile noastre de facebook.     

Related posts

A intrat în vigoarea hotărârea Consiliului Local care acordă ajutor financiar celor care vor să-și monteze centrale termice! Ultimele modificări au fost publicate (DOC)

Răzvan Grecu

Un nou pas pentru înființarea muzeului din cadrul Palatului Cantacuzino

Oana Cordoneanu

Programul „Laptele și Cornul” la Pașcani: Primăria pasează decizia către consilieri!

Marius Parteni
Încarcă...