
Primele soluții pentru deblocarea investiției ce vizează Parcul Riama au fost stabilite la nivelul echipei de implementare a proiectului, de la nivelul Primăriei.
Subiectul a fost discutat în ședința Consiliului Local.
Consilierul Ionuț Prodan (PSD) a solicitat clarificări șefilor Primăriei. „Domnule primar, ați început la un moment dat să amenajați parcul Riama, din zona vale. De ce v-ați oprit? Puteți să ne spuneți de ce v-ați oprit?”, a spus Ionuț Prodan, consilier PSD.
Marius Pintilie, primarul municipiului a explicat:„Personal, nu m-am oprit eu. Eu am dat ordinul de începere a lucrărilor acolo. Constructorul s-a deplasat la fața locului și a constatat că avizele primite de la Delgaz Grid și de la ApaVital nunsunt conforme realitatea din teren. Avizul de la ApaVital l-am văzut personal și scria că în proximitate există o conductă de apă. Ei spun în proximitate, dar nu au menționat că acea conductă se află chiar pe terenul respectiv. Au spus în proximitate. Există o conductă de apă și una de gaz pe care trebuie să le mutăm. Din punctul meu de vedere, împreună cu constructorul, vom găsi o soluție pentru a le reloca, ca lucrare neprevăzută”, a susținut primarul Marius Pintilie.
Viceprimarul Claudiu Bodoașcă a completat explicațiile, anunțând că proiectantul a fost deja la fața locului și a propus o soluție tehnică viabilă. Mai mult, acesta a menționat că constructorul a refuzat să înceapă lucrările până la eliberarea completă a amplasamentului. „Ieri (n.r. joi, 25 mai 2025), dacă îmi permiteți să completez, a fost prezent proiectantul la Pașcani. Soluția găsită a fost să actualizăm doar devizul general. Asta deoarece, în momentul în care a fost realizat proiectul tehnic, în avize se menționa că nu există lucrări sau conducte care necesită relocare pe amplasament.
Prin urmare, nu au fost prevăzuți bani pentru capitolul ‘Relocare utilități’. Am discutat cu proiectantul și cu colegii din primărie, iar soluția identificată a fost să mutăm fonduri de la linia ‘Diverse și neprevăzute’ și este vorba de aproximativ 70.000 de lei și să folosim și economia realizată în urma licitației de lucrări, de la capitolul ‘Construcții și montaj’, pentru a acoperi costurile relocării utilităților.
Astfel, nu mai este nevoie de o hotărâre de consiliu local, deoarece valoarea totală a devizului rămâne aceeași. Doar realocăm sumele între capitole, ca să putem începe relocarea.
Constructorul, deși am discutat cu el și am analizat variante – poate să sape manual, poate să ocolească anumite zone, a refuzat să înceapă lucrările până când nu primește amplasamentul liber de sarcini. Am încercat să facem o predare a amplasamentului, dar a refuzat-o.
Asta înseamnă că în următoarele zile trebuie să ne apucăm. Luni sau marți vom avea devizul actualizat. Avem deja câteva oferte privind costurile, așa că urmează să începem efectiv relocarea utilităților.” , a precizat viceprimarul Claudiu Bodoașcă.
Întrebat dacă relocarea conductelor va fi realizată de firmele de utilități sau de constructor, viceprimarul a subliniat o posibilă limitare contractuală.
„Sunt societăți specializate și autorizate pentru astfel de lucrări. Ideea este că eu nu știu dacă constructorul care a câștigat licitația poate să le execute, pentru că, neștiind de la început că este nevoie de relocarea utilităților, nu i-am cerut, prin caietul de sarcini, să aibă aceste calificări sau să vină cu subcontractanți autorizați. O să vedem cum procedăm”, a răspuns Claudiu Bodașcă.
Astfel, administrația locală pregătește terenul pentru reluarea lucrărilor de amenajare a Parcului Riama, în speranța că investiția va putea fi deblocată în cel mai scurt timp.


