NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Alertă meteo de vânt puternic în toată țara, până sâmbătă. ANM a emis Cod galben în unele regiuni

Meteorologii au emis joi o informare de vânt puternic valabilă până sâmbătă seara în toată țara. Potrivit ANM, în zonele montane și în nordul Moldovei rafalele vor ajunge până la 100 km/h, aceste regiuni aflându-se sub avertizare meteo Cod galben.

Informarea este valabilă în toată țara până sâmbătă, la ora 20.00. Până atunci, vântul se va intensifica treptat, la început în zona de munte, iar din dimineața zilei de vineri local și în estul, sudul și centrul țării. Vor fi rafale cu viteze în general de 45…55 km/h, mai mari în zona montană înaltă și în Moldova. Pe arii restrânse, mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă se va forma polei în nord, centru și nord-est.

Codul galben este valabil în intervalul joi, ora 18 – sâmbătă, ora 20.00.

În intervalul menționat, în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 90…110 km/h și zăpada va fi spulberată.

  

Începând din dimineața zilei de vineri (14 ianuarie) vântul se va intensifica și în jumătatea nordică a Moldovei unde vitezele vor depăși 55…65 km/h.

Din după-amiaza zilei de vineri (14 ianuarie) în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, viscolind și troienind zăpada, iar vizibilitatea va fi foarte redusă.

digi24

Advertisements

Related posts

Apa – scumpa, debransarea – si mai scumpa

Redacția

Știri de la cititori: Parcare pentru camioane și tiruri!

Marius Parteni

Interconectarea a fost amânată. Apa nu va mai fi sistată astăzi

Teona Gherasim
Încarcă...