
Comunicatul de presă semnat de primarul Dumitru Pantazi în care acesta își exprimă refuzul ca pacienții bolnavi proveniți de la spitalele din Suceava să fie transferați la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, a fost criticat de către organizația locală a USR.
Conform unei postări făcute pe pagina de Facebook a USR Pașcani, primarul Dumitru Pantazi a dat dovadă de lipsă de solidaritate și milă creștină în postul Paștelui.
„Ne frapează lipsa de umanitate, empatie, solidaritate și bun simț din comunicatul primarului. Pantazi chiar nu înțelege că acest virus nu va putea fi stopat în următoarele luni și prin urmare Pașcaniul și locuitorii lui vor avea nevoie de sprijin central.Declarația lui e cutremurătoare din punct de vedere uman. Să militezi împotriva internării bolnavilor din alte zone, în spitalul din oraș e un comportament de stăpân și moșier, fără milă și umanitate.Unde ar trebui internați bolnavii din Suceava rămași fără medici ? În locul lor, mâine putem fi noi, părinții noștri, copiii sau bunicii noștri. Suntem în Postul Paștelui iar valorile creștine par a fi uitate de cel care conduce acest oraș”.
USR Pașcani consideră că în aceste momente grele comunitatea trebuie să îi sprijine și să fie alături de toți semenii noștri aflați în suferință.


