
Medicii Spitalului de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” din Iasi vin cu vesti noi despre cei patru pacienti care au ajuns la spital dupa ce au intrat in contact cu virusul West Nile. Astfel, daca trei dintre pacienti se afla in continuare in spital, starea lor fiind buna, al patrulea barbat se afla in continuare la Terapie Intensiva, intr-o stare destul de grava.
Este vorba despre un pacient in varsta de 66 de ani, din comuna Probota, judetul Iasi, care, conform familiei, nu prezenta alte probleme de sanatate inainte de a fi transportat de urgenta la spital. Se pare ca barbatul a fost in mai multe zile la pescuit pe malul unui lac, unde a fost intepat de tantari.
“Tata a ajuns la spital dupa ce a luat virusul West Nile, dupa ce a fost de mai multe ori la pescuit la un lac din zona. In primele zile nu a avut nimic, deoarece perioada de incubatie a durat destul de mult. Apoi, a inceput sa faca febra mare si sa aiba halucinatii. A fost dus la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, iar starea lui nu este prea buna. Va dati seama ca sunt foarte afectat de ce se intampla pentru ca e greu sa vezi cum un barbat de aproape o suta de kilograme este rapus la pat de un tantar. Sper ca se va face bine, chiar daca deocamdata starea lui nu este una buna”, povesteste Cristian Salahoru, fiul barbatului care este internat la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi.
Acestea sunt principalele simptome
Medicii ieseni au vorbit despre starea pacientilor care se afla internati in aceste momente la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi. Acestia atrag atentia si asupra principalelor simptome care apar la pacientii care au intrat in contact cu virusul West Nile.
“Cei patru pacienti se afla in continuare internati la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi, unul dintre ei fiind in continuare la Terapie Intensiva. Vorbim despre patru pacienti, cu varste de peste 60 de ani, din mediul rural. Initial a fost vorba despre doua cazuri care au fost internate la Terapie Intensiva, dar, intrucat starea pacientului s-a imbunatatit, acesta a fost externat de la Terapie Intensiva, aflandu-se acum in spital. Acest virus este transmis de tantari si in general este vorba despre cazuri care sosesc din mediul rural. Simptomele importante, care ridica suspiciunea unei meningite, sunt febra, durerile de cap si varsaturile”, precizeaza medicii Spitalului de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” din Iasi.
Cei patru pacienti care au ajuns la spital sunt barbati si au varste cuprinse intre 60 si 71 de ani si provin din localitatile Probota, Pascani, Plugari si Movileni.
Acest fenomen este foarte greu de controlat. Autoritatile incearca sa ia masuri
La Spitalul de Boli Infectioase “Sf. Parascheva” din Iasi a ajuns si un pacient din comuna Plugari, intepat de un tantar care purta virusul West Nile, in timp ce se afla la pescuit. Dupa ce a fost sesizata aceasta problema, autoritatile locale au primit o sesizare in scris, prin care erau instiintate ca trebuie sa efectueze dezinsectia.
“In comuna Plugari s-a inregistrat un astfel de caz, este vorba despre o persoana care a fost la pescuit, din ce am inteles, si care a fost muscat de un tantar. Dupa o perioada de timp, barbatul a inceput sa prezinte simptome si a fost transportat la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi. Dupa ce s-au intamplat aceste lucruri, am primit o sesizare saptamana trecuta, pe hartie, prin care ni se cere sa efectuam dezinsectia. Acum, asteptam sa primim banii pentru a putea sa semnam un contract cu o firma care sa faca aceasta dezinsectie”, declara Paul Mursa, primarul comunei Plugari.
Eforturile ar putea fi in zadar. Cum trebuie sa se procedeze
Chiar daca in comunele in care au fost inregistrate cazuri de pacienti cu virusul West Nile s-ar efectua dezinsectii, problema nu ar fi rezolvata in totalitate. Conform autoritatilor, se pare ca ar fi nevoie ca aceste masuri sa fie luate si in comunele din imediata vecinatate, chiar daca acolo nu au existat pacienti cu virusul West Nile.
“Daca in comunele din jurul nostru nu se face acelasi lucru, nu este in regula si asta ar insemna ca noi am face degeaba aceasta dezinsectie. In mod normal, ar trebui sa primim sprijin financiar pentru a face aceste demersuri, intrucat vorbim despre o suprafata de 5.500 hectare, iar costurile sunt destul de mari. Astfel, ar fi in zadar sa facem aceasta dezinsectie doar in anumite zone, intrucat ea ar trebui facuta in toata comuna. Deocamdata este bine ca nu au mai aparut alte cazuri noi”, incheie Paul Mursa, primarul comunei Plugari.
articolul integral pe www.bzi.ro


