Fiecare zi a săptămânii avea anumite tradiţii care se respectau cu sfinţenie la începutul anilor 1900 în satele din nordul Moldovei. Obiceiurile deveniseră chiar subiect de ironie, femeile harnice dedicându-le celor leneşe versuri prin care le luau peste picior.
În fiecare zi a săptămânii, sătenii din Moldova respectau anumite tradiţii legate de ţinutul postului, sau de ocupaţiile curente. În articolul „Datine săptămânale” publicat în anul 1905 în revista „Şezătoarea”, învăţătorul M. Lupescu făcea o prezentare a acestor tradiţii rurale.
„Pe lângă multele sărbători ce ţine ţăranul român, el şi femeile mai ales nu lucră nici în unele zile ale săptămânei. Desigur că aceste datine nu-s decât nişte urme de-ale păgânismului”, preciza autorul chiar la începutul articolului.
Astfel, lunea cei mai mulţi oameni o postesc, nota M. Lupescu, „cu toate că canoanele bisericeşti n-o prevăd în zilele de post, şi o postesc, crezând că e bună pentru boale”. „Marţea, dacă te tai, ori faci leşie, îţi moare bărbatul şi rămâi văduvă; marţea nu se croiesc haine, şi nu trebuie să porneşti la drum”, era obieciul zilei. Miercurea era interzis în schimb să se facă leşie, nu se fierbeau cămeşi, nu se mănânca de frupt, „căci e rău de boale, de primejdii şi de năpaste”.
Singura zi în care se puteau face „de toate” era cea de joi, dar erau şi excepţii, cu efectele negative de rigoare. „Numai joile de după Paşti până la Înălţare se ţin, că-i rău de piatră, bate piatra lanurile”
Vinerea era cunoscută drept „cea mai sfântă zi de peste săptămână”. Celor care puteau să ţină post negru în această zi (să nu mănânce deloc) le mergea bine.
Citește articolul integral pe Adevarul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}
