RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

O bătrână din Lespezi a ajuns la spital, după ce a fost bătută de fiul femeii care o îngrijește. Bărbatul este căutat de poliție

Polițiștii caută un bărbat care a băga în spital o bătrână de 84 de ani. Femeia a fost atacată în miez de noapte în casa sa.

Alarma a fost dată de ginerele bătrânii, care a sunat la 112. Incidentul a avut loc în noaptea de 22/23 noiembrie. Elvira B. din localitatea Lespezi a ajuns la Spitalul Municipal Pașcani, prezentând un traumatism cranio-facial, traumatism toraco-abdominal și pierderea cunoștinței.  Declarativ, victima a spus medicilor că fiul femeii care o îngrijește a intrat peste ea în casă. Bărbatul, Ioan P. în vârstă de 41 de ani, cu probleme psihice, a fost dat afară din locuință de fratele său, și s-a dus la bătrâna de 84 de ani pentru a sta la ea, pentru că nu avea unde. Ușa locuinței nu era încuiată, iar bărbatul aflat sub influența băuturilor alcoolice a intrat în casă. Femeia s-a speriat și a început să țipe, iar agresorul i-a dat mai mulți pumni, apoi a luat o cană și un ceas și a lovit-o în cap. Când a ajuns la unitatea medicală, bătrâna a spus medicilor că bărbatul a încercat să o violeze, însă nu se confirmă acest lucru. Femeia a primit îngrijiri medicale, apoi a fost redirecționată la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, secția Oftalmologie, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, însă din păcate medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva ochiul.

Bărbatul nu a fost găsit de polițiști, care continuă cercetările în acest caz, și au deschis un dosar penal pentru lovire și violare de domiciliu.

  

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Un an închisoare şi 1.400 lei pentru refuzul prelevării de mostre biologice

Redacția

Accident rutier la ieșirea din Cristești, spre Drăgușeni

Marius Parteni

Pășcănean băut la volan

Redacția
Încarcă...