
Administrația publică locală din municipiul Pașcani a anunțat programul depunerilor de coroane la Monumentele Eroilor, manifestări care vor avea loc joi, 21 mai 2026.
Ceremonia oficială se va desfășura în intervalul orar 11:00–12:00, la Monumentul Eroilor de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Gâștești. La eveniment vor participa reprezentanții administrației locale și membrii Consiliului Local, care vor depune coroane de flori în memoria eroilor.
Pentru celelalte monumente din municipiu și din localitățile aparținătoare, depunerile de coroane vor fi realizate de delegații desemnate de administrația locală, astfel încât toate momentele comemorative să se desfășoare într-un cadru solemn.
Depuneri de coroane vor avea loc la următoarele monumente:
Monumentul Eroilor de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Lunca
Placa comemorativă de la Esplanada Municipiului Pașcani
Monumentul Eroilor din Blăgești
Monumentul Eroilor de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sodomeni
Monumentul Eroilor de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Gâștești
Monumentul Eroilor din Fântânele
Monumentul Eroilor de la Biserica „Înălțarea Domnului” din Pașcani
Monumentul Eroilor de pe strada Ștefan cel Mare, din apropierea Școlii Gimnaziale „Iordache Cantacuzino”
Monumentul Eroilor de la Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril” din Pașcani

