News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocalȘtirea zilei

Fostele clădiri de învățământ din Pașcani, sacrificate pentru extinderea Spitalului Municipal

Criza acută de spațiu și lipsa medicilor specialiști de la Spitalul Municipal Pașcani determină administrația locală să ia decizii radicale. Clădirea vechii Școli nr. 1 va fi demolată pentru a face loc, într-o primă fază, unei parcări destinate angajaților spitalului, iar ulterior unui bloc ANL pentru personalul medical.Totodată, Grădinița nr. 1 din cartierul Vatra, închisă de mai mult timp, se află în centrul unei dispute de viziune între Primărie, care o dorește tot pentru spital, și Inspectoratul Școlar, care ar vrea să o reabiliteze.Primarul Marius Pintilie a anunțat că au început deja demersurile pentru actualizarea cărții funciare la Școala nr. 1, un prim pas obligatoriu pentru predarea terenului în administrarea spitalului. Edilul a explicat că există o expertiză tehnică ce arată că imobilul este prea degradat, iar costurile de consolidare ar fi mai mari decât construirea unei clădiri noi. Astfel, soluția agreată este demolarea și amenajarea unei parcări destinate celor care vin la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Pe termen lung, planul este atragerea de fonduri guvernamentale pentru construirea unor locuințe de serviciu pentru medici.

„Încercăm să actualizăm cartea funciară de la Școala nr.1 în așa fel încât acea dezmembrarea care s-a făcut pentru amplasarea transformatorul care deservește cartierul Vatră să fie trecută în cartea funciară și vrem să o dăm în administrarea Spitalului Municipal de Urgență Pașcani. Vrem să facem pe termen scurt o parcare la Școala 1. Asta înseamnă, bineînțeles, școala va fi dărâmată. Și pe termen lung ne gândim ca acolo să facem un bloc de locuințe pentru specialiștii de la spital. Asta este o chestiune care probabil o să dureze, pentru că nu din fonduri proprii ne propunem să facem acest lucru, ci din fonduri guvernamentale, dacă le vom găsi. Noi o să începem să facem partea de documentație, pentru că asta ne interesează în primă fază. După care, în momentul în care identificăm o sursă de finanțare, o să depunem pe ghidul respectiv, în așa fel încât să luăm poate bani guvernamentali sau europeni pentru aceste tipuri de locuințe”, a explicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Viceprimarul Claudiu Bodoașcă a explicat că acea clădire nu este monument istoric și că ea aparține municipalității.

„Dar trebuie clarificat că am văzut și eu multe discuții în spațiul public, informații eronate. Școala 1 este în proprietatea municipiului Pașcani și nu este monument istoric. Da, deci nu știu de unde au apărut aceste discuții. Școala este proprietatea municipiului Pașcani, nu CJ, nu inspectorat, altă entitate și nu este monument istoric”, a explicat Claudiu Bodoașcă, viceprimarul Municipiului Pașcani.

  

O situație similară se înregistrează și în cazul fostei Grădinițe nr. 1 din Vatra, unde toți copiii au fost deja mutați în clădirea nouă din centru. Deși reprezentanții Inspectoratului Școlar și ai Consiliului Județean și-au manifestat intenția de a prelua clădirea pentru a o reabilita cu fonduri europene pentru activități didactice, primarul consideră că urgența zero a orașului este sistemul sanitar. Edilul susține că pachetele salariale atractive completate de locuințe aflate la doar 150 de metri de spital ar fi soluția pentru a convinge medicii specialiști să profeseze la Pașcani.

„Pașcaniul nu reușește să atragă specialiști, medici cardiologi. Mă gândesc că poate dacă reușim să facem un pachet salarial plus niște avantaje cu niște locuințe acolo, Dacă Pașcaniul va fi mai atractiv din punct de vedere al vieții sociale, odată cu construirea lacului Peștișorul sau cu modernizarea parcului sau cu finalizarea Palatului Cantacuzino, poate absolvenți de Medicină, fie cardiologie sau ce or mai fi acolo zic dom’le, hai că mergem la Pașcani, că uite, avem și casă, avem și parcare. Serviciul este la 150 de metri. Asta, asta este viziunea mea” , a mai spus primarul Pintilie.

Totuși, primarul Marius Pintilie a declarat că nu se va opune unui proiect educațional concret din partea Inspectoratului Școlar Județean, dacă aceștia au cu adevărat finanțarea necesară, lansând o invitație oficială la discuții aplicate. Până atunci, ambele terenuri rămân în vizorul administrației locale pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești.

Related posts

Autoritățile promit că vor fi mai receptive la sugestiile antreprenorilor

Redacția

Bazele de deszăpezire din Pașcani și Târgu Frumos intră în organizare

Redacția

Licitaţie pentru modernizarea a 9 km de drum judeţean: Paşcani-Brăteşti-Mirosloveşti

Redacția
Încarcă...