Copilul plânge. De stres, oboseală și tensiune. Părinții trag de tine. Tot mai au ceva de spus despre decizia ta, deși ai discutat în detaliu motivele plecării. De fapt, toți au ceva de spus. De la vecinul care își spală mașina în parcare, la taximetristul care te întreabă unde pleci.
Toți te sfătuiesc, neîntrebați, ce să faci, cum să-ți drămuiești banii, cum să te orientezi când ajungi acolo, pe tonul că oricum știu exact prin ce treci și ce e în sufletul tău. Până la urmă, au fost și ei „acolo”. Sau au și ei pe cineva „acolo”. Prietenii te încurajează. Dar totuși „te duci acolo să fii sclavul altora?”, îi mai auzi cum îi ia gura pe dinainte.
Ai luat decizia să pleci, cu toată familia, și ești gata să mergi până la capăt. Aveai un job, dar ai demisionat. „Pentru că aici nu se mai poate”. Pentru că, da, faci parte din middle-class, dar chiar și așa, la final de lună, tragi linie și nu-ți ajung banii. Copiii învață bine, iau premii la școală, dar ai sentimentul că nu se va alege nimic de ei dacă rămân în țară. Ai încercat să faci și aici ceva doar că te-au strivit cu taxe sau șpăgi și s-a dus totul naibii. Da, ai înghețat și în Piața Victoriei și ți se pare că ai înghețat degeaba.
Articol integral pe www.recorder.ro