NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație Știrea zilei

Nelu Tătaru, după modificarea Legii stării de alertă: Vom încerca să reașezăm măsurile

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, miercuri seara, referitor la modificările aduse de Parlament legii care reglementează starea de urgență, că se va încerca, joi, în ședința de Guvern, ca „aceste măsuri să fie reașezate”, adăugând că relaxarea trebuie privită cu „mai multă precauție”.

Vom încerca mâine, în ședința de Guvern, și în Comitetul Național pentru Situații de Urgență să reașezăm aceste măsuri și aceste mici relaxări pe care le dăm progresiv. (…) Intrând progresiv, putem să le gestionăm. Intrând progresiv, putem să fim atenți la fiecare dintre ele. Au fost adoptate în condițiile în care aveam și contra-măsura. Venind prea devreme cu niște măsuri de relaxare, exacerbăm acel risc de a crea o transmitere comunitară.

Această relaxare trebuie privită cu mai multă precauție (…) Aș fi vrut ca cei care contestă astăzi (pandemia – n.red.) să conteste și acum o lună. Dacă ne gândim ce era acum o lună, în care nu vedeam pe nimeni, în care eram foarte puțini pe baricade și un corp medical lipsit de resurse încerca să stăpânească o pandemie, aș fi vrut ca acei domni care au ieșit azi public sau care modifică niște legi să fi vorbit și atunci”, a declarat Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.

Deputații au aprobat legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă. Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.

De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei. Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare.

DIGI24

Advertisements

Related posts

Ce vor dezbate şi vota consilierii locali păşcăneni în şedinţa de săptămâna viitoare! Iată ordinea de zi!

Ema Roman

La Roman primarul anunță repararea și înlocuirea dispozitivelor din 45 de locuri de joacă din oraș, în timp ce Dumitru Pantazi nu a realizat niciunul în cei 7 ani de mandat!

Răzvan Grecu

Prognoza meteo pentru luni şi marţi

Redacția
Încarcă...