
Meci mare duminică, 28 mai 2023, de la ora 11:00 pe stadionul din Cristești. Modova, echipa care ocupă prima poziție a clasamentului Ligia 4 Iași, cu patru puncte avans față de contracandidata AS USV Iași, are nevoie de o victorie pentru a câștiga matematic campionatul, cu două etape înainte de final.
Pregătirile sunt mari la nivelul comunității, mai ales că vorbim despre o istorie fotbalistică ce datează de peste 50 de ani.
“Moldova Cristești – Stejarul Dobrovăț se va disputa cu trofeul și medaliile pe masă. La meci sunt așteptate autorități județene, fotbalistice, nonfotbalistice, televiziuni zonale, dar mai ales invităm pe această cale toți suporterii să susțină echipa noastră, iar la final să sperăm că ne vom bucura împreună. Mult succes băieților noștri, spre o victorie istorică”, este mesajul postat pe pagina Modova Cristești.
Echipa din Cristești ocupă prima poziție a campionatului Ligii 4, cu patru puncte mai mult decât următoarea echipă, AS USV Iași.
În aceeași etapă CSM Pașcani va evolua pe teren propriu contra celor de la AS Comuna Valea Seacă.


