Senatorii au ales varianta revizuirii precaute a legii pensiilor speciale, fără intervenții care să afecteze major veniturile și cu prevederi care încă pun sub semnul întrebării constituționalitatea demersului.
Coaliția are grijă să nu umble prea mult la veniturile specialilor. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Cu două zile înainte de termenul care ducea la adoptarea tacită a proiectului de lege privind pensiile speciale, al cărui autor este Guvernul, senatorii din comisiile de specialitate au dat raport pozitiv pe inițiativă, care miercuri va ajunge la votul din plen.
Amendamentele au fost pregătite pe ultima sută de metri, ceea ce a condus la formulări legislative care ar fi dus la aplicarea unui impozit mai mare pentru toți pensionarii, inclusiv în cazul veniturilor bazate doar pe contributivitate, dar care depășeau salariul mediu brut la fundamentarea bugetului (adică 6.789 de lei). Prin urmare, amendamentul problematic al Coaliției a fost modificat de aleșii Puterii în ședința de marți, astfel încât impozitarea pentru veniturile de până la suma de aproximativ 6.800 de lei este de 10%, din care pentru primii 2.000 de lei există zero taxare. În schimb, pentru pensiile speciale care depășesc acest nivel va avea loc o impozitare cu 15%.
» Citește continuarea pe pagina autorului


