RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Mircea Geoană: Se duce o confruntare între între libertate şi dictatură. Nu mai suntem la periferia Europei, ci suntem în centrul de care depine destinul ei

„Această parte a Europei, acest Flanc Estic al NATO, această zonă indispensabilă a Uniunii Europene, unde se duce o încleştare, nu doar militară, ci şi strategică, în Ucraina. O ţară care a pierdut, astăzi, sub ocupaţie rusească, 126.000 de kilometri pătraţi, un pic mai mult de jumătate de teritoriu al României sau al Marii Britanii, se duce mai mult decât o confruntare militară şi strategică. Se duce o confruntare între două blocuri de idei, între comunitatea euro-atlantică şi comunitatea euro-asiatică, între democraţie şi despotism, între libertate şi dictatură. Şi pentru asta România, Polonia, Finlanda şi Suedia, tot pe Flancul Estic, nu mai suntem la periferia Europei, ci suntem în centrul de care depine destinul Europei. Vreau să ne comportăm ca atare”, a afirmat Mircea Geoană, secretar adjunct al NATO, la Festivitatea de absolvire a promoţiei 2022, organizată în cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş. 

„Este şi o criză de proiect. Sistemul nostru democratic, de piaţă liberă, e într-un moment de reinventare. Revoluţia tehnologică, contractul social, contractul economic, contractul de putere la nivel internaţional, toate sunt în renegociere”, a completat numărul doi din NATO.

Geoană le-a vorbit şi despre meritocraţie şi pericolul mediocrităţii: „Continuaţi să fiţi ambiţioşi.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Câţi bani au primit partidele în prima lună din an. Cele mai mari sume au fost încasate de PSD şi PNL

Redacția

Circa 7 milioane de doze de vaccin anti-COVID 19 au fost distruse sau urmează să fie distruse în perioada următoare, afirmă Alexandru Rafila / Ce spune ministrul Sănătății despre procesul cu Pfizer

Redacția

Redacția
Încarcă...