News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Militar voluntar în termen: Cine poate participa și care este durata -Proiect MApN

​Ministerul apărării naționale a dat publicității marți un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Soldati romaniFoto: AGERPRES

Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum şi crearea cadrului legal privind participarea la programul de pregătire militară de bază a acestora.

  

Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.

„Prin introducerea acestui concept se are în vedere creşterea cantităţii şi calităţii rezervei de mobilizare, care s-a diminuat progresiv ca urmare a suspendării, începând cu 1 ianuarie 2007, a serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Ca urmare, cetățenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot reprezenta o sursă importantă pentru completarea rezervei de mobilizare a Armatei României”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Adolescent din Buzău luat cu izoleta direct din magazin, a doua zi după ce s-a întors din Belgia. Vecinii au sunat la 112

Redacția

100 de zile de guvernare Bolojan: asumări în serie, scandaluri politice și reforme încă pe hârtie. „Criza a început cu guvernul Cîțu”

Redacția

57.000 de români cer redeschiderea “Dosarului 10 august”

Redacția
Încarcă...