Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, avertizări Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului în jumătatea de nord a ţării până joi dimineaţa, precum şi o informare de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ger, care este valabilă până vineri dimineaţa, transmite Agerpres.
Conform prognozei de specialitate, în perioada 6 ianuarie, ora 18:00 – 8 ianuarie, ora 12:00, va fi Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, iar apoi şi în nordul şi vestul Transilvaniei. În aceste zone, se vor acumula 20 – 35 l/mp şi local peste 40 l/mp în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Se va depune strat de zăpadă, la munte de 20-50 cm, iar în zonele joase de relief, de 15-30 cm. Local se va depune polei.
Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie), vântul va avea intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, de 70-85 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.
De asemenea, începând de marţi, ora 18:00, şi până joi,
» Citește continuarea pe pagina autorului


