News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Marine Le Pen conduce în intențiile de vot ale francezilor pentru alegerile prezidențiale, arată un sondaj de opinie

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, se află pe primul loc în intenţiile de vot pentru primul tur al unui scrutin prezidenţial, relevă un sondaj publicat miercuri şi preluat de AFP, potrivit Agerpres.

Marine Le PenFoto: Aventurier Patrick / Abaca Press / Profimedia Images

La fel ca multe alte state membre ale UE, Franţa cunoaşte o consolidare a popularităţii partidelor de extremă dreapta. Următoarele alegeri prezidenţiale în Franţa vor avea loc abia în anul 2027, dar acest sondaj are relevanţă în perspectiva alegerilor europarlamentare din iunie.

  

Este prima dată când Marine Le Pen, ajunsă deja de două ori în turul doi al alegerilor prezidenţiale, primeşte o intenţie de vot atât de ridicată, de 36% (cu o marjă de eroare de 3%), într-un sondaj pentru un ipotetic tur întâi al unui scrutin prezidenţial, obţinând 13 puncte procentuale peste intenţia de vot dintr-un sondaj similar efectuat în anul 2022.

În sondajul publicat miercuri, candidatul sugerat al taberei preşedintelui de centru-dreapta în funcţie Emmanuel Macron (care se află la al doilea mandat şi nu mai poate candida), actualul premier Gabriel Attal sau predecesorul acestuia, Edouard Philippe, se află pe locul doi,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Italia aprobă o importantă reformă în Justiție, care accelerează procesele din instanțe

Redacția

Zelenski a vorbit la telefon cu Joe Biden: „Loviturile de astăzi sunt un semn de slăbiciune a armatei ruse, care pierde pe câmpul de luptă. Nu vom ceda şantajului”

Redacția

Vizibilitatea miniștrilor în martie. PSD-iștii au luat fața colegilor din PNL și UDMR. Cine se află la extreme

Redacția
Încarcă...